Auditorii de la Comisia Europeană au decis deblocarea rambursărilor către România pentru fondurile structurale destinate dezvoltării resursei umane. Acestea au fost blocate în urma unui audit realizat în decembrie 2009 şi s-a datorat unei rate scăzute de absorţie a fondurilor destinate dezvoltării resurselor umane şi a procedurilor groaie de accesare a fondurilor. Constatările Comisiei Europene privind cauzele care au generat această situaţie au fost organizarea ineficientă, activităţi supraaglomerate sau mult prea lejere, schemă de personal...
Cam la asta se reduce „programul guvernamental de combatere a recesiunii economice din Romania”: taxe, impozite, controale, ilegalitati si nimic altceva. Pentru cei care nu au remarcat ghilimelele de mai sus, trebuie spus clar: Nu exista niciun program, exista doar masuri distructive indreptate impotriva tuturor categoriilor de contribuabili. TAXE. Creste TVA-ul la 24%. O masura previzibila, asteptata de mediul de afaceri inca de anul trecut, dar venita foarte tarziu si tardiv, dupa ce a fost negata continuu de guvernanti in ultimul an. Cresterea TVA-ului...
Exista o multitudine de modalitati de conservare a furajelor, dar dintre acestea se remarca o tehnologie revolutionara, si anume tehnologia AG-BAG Tehnologia AG-BAG este potrivita pentru depozitarea tuturor furajelor care pot fi însilozate (furaje fibroase si voluminoase, produse cu bob întreg si bob maruntit, macinaturi vegetale si alte produse auxiliare agricole ex. felii sfecla de zahar, ramasite de malt, panusa, ramasite de sita etc). Utilajele de presare care încarca silozul sunt prevazute cu echipamente de evacuare, fiind astfel posibila si depozitarea...
Afecţiunile coloanei vertebrale apar din cauza lipsei mişcarilor naturale şi pozitiilor defectuoase ale acestuia. Lipsa de mişcare, dar şi efectuarea unor exerciţii prin rasucire-aplecare la întâmplare , forţarea coloanei de a sta prea dreaptă (sau dimpotrivă – oboseala/relaxarea incorecta care are repercursiuni pe postură) ori la femei purtarea tocurilor – toate produc afecţiuni ale coloanei vertebrale. Kinetoterapeutul orădean Jakab Istvan informează că majoritatea problemelor aparatului locomotor la adulţi se instalează la nivelul...
Acest material vine ca o continuare a articolului din urma cu 4 saptamani pe care il gasiti aici. Obiectul contractului reprezinta ceea ce partile conventiei sau numai una dintre ele, in cazul contractelor unilaterale, se obliga sa execute, respectiv drepturile si obligatiile corelative ale acestora. Fiind una dintre conditiile necesare de valabilitate a conventiilor, constand intr-o actiune, o inactiune, raportandu-se la un bun sau la un lucru, obiectul trebuie la randul sau sa indeplineasca anumite cerinte pentru a da nastere la efecte juridice. In primul...
Desi s-a discutat destul de mult despre acest subiect, nu toti candidatii sunt constienti de importanta unor reguli de baza atunci cand se prezinta la interviu. Sunt candidati care, chiar daca cunosc regulile, le pun la indoiala. In cazul in care cautarea unui loc de munca dureaza prea mult, chiar daca este criza, intrebarea care se pune este daca gresesc cu ceva. Prima regula este scrierea unui cv complet si corect din punct de vedere gramatical. Impresia pe care o lasa un cv cu greseli gramaticale este superficilitate si ignoranta. Pentru posturi care cer...
Avand in vedere ca se apropie termenul limita de depunere a declaratiilor pe venit (declaratia 200), din ce in ce mai multa lume este preocupata de completarea si depunerea lor. Pentru informatii complete dati un click aici si veti ajunge automat pe pagina de web a ANAF la sectiunea “Despre impozitul pe venit”. Prin acest post doresc sa va reamintesc ca aveti posibilitatea sa schimbati destinatia a 2% din impozitul datorat catre o bursa privata sau sustinerea unei entitati nonprofit sau a unei unitati de cult. Indraznesc sa va fac si o sugestie...
In perioada 5 – 9 mai 2010 are loc la Cluj-Napoca a 16-a editie AGRARIA, Targ International pentru Agricultura, Industrie Alimentara si Ambalaje (http://www.agraria.info.ro/). Va asteptam la standul nostru, sa ne cunoasteti atat pe noi si produsele noastre, dar si pe partenerii nostrii de afaceri (BF Italia – automate de lapte, AG BAG – conservare furaje, ROMill – procesare furaje, TurboDan – uscare furaje, Faresin – remorci tehnologice si incarcatoare telescopice). VN:F [1.7.5_995]please wait...Rating: 0.0/10 (0 votes...
Prin acest material dorim să atragem atenția asupra unor noțiuni de bază pentru a putea lua o decizie corectă și sustenabilă pe lungă durată. Întrebări frecvente Cine poate deschide un automat de lapte crud? De obicei fermierii pot instala automatele de lapte astfel realizându-și potențialul de a desface propriul lor produs direct consumatorului final, evitându-se un lanț care ne face laptele scump și mai puțin calitativ. De ce lapte crud? Pentru că nefiind supus unui tratament termic, laptele este integral, autentic, cremos, gustos, viu...
In practica, pentru cea mai mare parte dintre subiectii raporturilor juridice angrenarea intr-un cadru contractual reprezinta un demers care implica un efort peste media actiunilor si gesturilor sociale comune. Astfel ca, pusi in fata faptului, mai precis a semnarii contractului, acestia depasesc momentul si blocajul inerent in chip diferit. Fie semneaza orbeste (“ca primaru’”, utilizand sintagma deja tocita, desi credem ca expresia in chip absolutist si nemeritat este atribuita unei singure functii publice), asadar fara a lectura un cuvant din act,...
Asa cum medicul are grija sau ar trebui sa aiba grija de starea de sanatate a pacientilor, la fel consultantul are grija sau ar trebui sa aiba grija de starea de sanatate a afacerilor pe care le consilieaza. Exista o serie de similitudini intre functionarea corpului uman si a unei afaceri. Asa cum corpul uman este un organism viu, la fel si orice afacere poate fi considerata un organism aflat intr-o modificare continua. La fel ca si corpul uman, si o afacere se naste, creste, se maturizeaza, imbatraneste si moare la un moment dat. La fel cum corpul uman...
Fiecare om are destinul său; singura regulă este să-l accepte şi să-l urmeze oriunde l-ar duce. ( citat Henry Miller) Fiecare om este o combinaţie unică de trăsături de personalitate, vise şi aspiraţii, valori personale, aptitudini şi abilităţi. Fiecare om e unic şi are o cale personală de urmat în viaţă. Nu toţi putem fi doctori chirurgici, indiferent cât am studia, dacă nu rezistăm la vederea sângelui sau educatoare în grădiniţă, dacă ne lipseşte afectivitatea pentru copii. Cei care ajung să practice meserii pentru care...
Un magazin trebuie sa prezinte o imagine proprie care sa-l individualizeze fata de concurentii sai. Imaginea magazinului poate fi definita ca perceptia consumatorilor asupra magazinului si atributelor sale, puse in valoare de un pachet de caracteristici: amplasarea magazinului, marimea si structura asortimentului de marfuri, ambianta si organizarea interioara, mijloace promotionale, amenajarea de ansamblu. Se apreciaza ca reusita comerciala a unui magazin depinde de: amplasamentul sau; alegerea sortimentului de marfuri si servicii...
Miscarea este importanta. Traim intr-o lume moderna, un stil de viata foarte agitat si plin de stres, iar in programul nostru incarcat nu prea mai ramane loc si pentru miscare. Prin asta nu aratam in exemplu pozitiv copiilor, pe care ii luam de la gradi/scoala cu masina ii urcam apoi cu liftul pana in casa si ii aseazam la televizor sau calculator. Cam asta e toata miscarea pe care o fac majoritatea copiilor de azi ! COPII AU NEVOIE DE MISCARE PENTRU A CRESTE MARI SI SANATOSI !! Componentă esenţială a vieţii, mişcarea – exerciţiile fizice se constituie...
Principalele motive de ingrijorare pe care le resimt potentialii justitiabili in raport cu un eventual proces sunt cele legate de costurile de timp si bani pe care va trebui sa le suporte odata angrenati intr-un cadru procesual. Putini cunosc insa faptul ca acest costisitor si cronofag demers care il constituie actiunea judecatoreasca poate fi de foarte multe ori cu succes substituit printr-o procedura reglementata de lege, cristalizata si consfintita in mod esential prin practica existenta. Concilierea, instituita de legiuitor ca o procedura prealabila...
