In aceasta perioada se vorbeste foarte mult despre criza financiara internationala, care a ajuns si in Romania si, mai mult s-a transformat in criza economica. Acest tip de criza este complexa si greu de anticipat deoarece nu se cunosc cauzele exacte, momentul declansarii, extinderea si modul de actiune impotriva ei.

 Mai exista insa un tip de criza care are loc periodic, in multe cazuri an de an, legat de care avem cunostinte suficiente cu privire la cauzele care o provoaca, momentul declansarii, cine va fi afectat si cum poate fi combatuta. Acest tip de criza se numeste CRIZA RECURENTA sau criza periodica.

 Criza recurenta imbraca diverse forme. Crize periodice de acest fel apar in toate zonele activitatii noastre zilnice (economic, financiar, social, politic, invatamant, sanatate, divertisment, etc). Multe dintre ele sunt transformate din niste simple stiri repetitive in adevarate bombe mediatice.

 In viata cotidiana exista deja cateva crize periodice extrem de cunoscute. „Criza gazelor” este o criza recurenta de foarte mare actualitate. Cu siguranta ca este mult mai complexa decat alte crize periodice, dar deja se stie ca se declanseaza an de an in luna decembrie si poate dura pana in ianuarie sau februarie, se stie cine este afectat si se stie si cum poate fi combatuta. O criza de notorietate care apartine strict societatii romanesti ar fi „criza primei zapezi”, care an de an prinde o parte importanta din primarii si prefecturi nepregatite, cu toate ca se stie foarte bine in ce perioada se poate produce si care este modul de actiune in cazul producerii, si mai mult este anticipata destul de precis prin prognozele meteo. Ar mai fi si „criza caldurii” de la inceputul sezonului rece, dar totusi aceasta pare sa se atenueze de la an la an.

 Si in interiorul firmelor romanesti exista cateva crize periodice binecunoscute.

 Toata lumea cunoaste agitatia aproape de nebunie a contabililor din perioada apropiata termenului limita de depunere a raportarilor periodice catre stat (declaratii, bilant, etc), dar si linistea aproape nefireasca din restul perioadei. Este o „drama” a profesiei de contabil in Romania, aproape generalizata, care se tot repeta la nesfarsit, cu toate ca exista cunostinte suficiente legate de cauze si cum pot fi combatute si de asemenea modele de succes de rezolvare a acestei crize.

 O alta criza binecunoscuta este cea din distributia sezoniera de toate felurile. Ea are doua episoade, unul la inceputul sezonului, cand „nu exista marfa suficienta”, „nu avem cu ce sa o transportam”, „nu avem bani suficienti pentru achizitii”. Al doilea episod suna astfel: „ne-a ramas marfa multa si sezonul s-a incheiat”, „am cumparat mijloace de transport cu care nu avem ce sa facem pana anul viitor”, „nu putem incasa tot ce am vandut”. Este adevarat ca in cazul acestei crize exista o necunoscuta importanta, si anume dimensiunea cererii reale. Insa la fel de adevarat este si ca multe dintre firmele care desfasoara activitati de distributie si-au facut bugete de vanzari, deci au o estimare asupra stocului necesar pentru intrarea in sezon si totusi, nu sunt capabile sa il asigure. Prin urmare, primul episod ar putea sa dispara relativ usor.

 O criza specifica in special firmelor care lucreaza cu statul este „criza anului postelectoral”. In general, in anii imediat urmatori alegerilor, au loc scaderi importante de activitate la multe firme din aceasta categorie, cu toate ca industria din care fac parte a inregistrat cresteri substantiale si in anii postelectorali. Se poate trage concluzia ca exista firme care nu sunt organizate si conduse pentru a fi capabile sa isi atraga lucrari si din mediul privat care sa compenseze aceste diminuari, chiar daca au toate resursele si abilitatile tehnice necesare.

 „Criza utilizarii bugetului alocat” o putem gasi in special la organizatiile din sfera de control a statului, dar exista si firme mari la care apare. Aceasta criza o intalnim la sfarsitul exercitiului bugetar, cand toate departamentele care au ramas cu fonduri alocate de la buget si neutilizate se „chinuie” din rasputeri sa consume fara discernamant fiecare banut de teama ca vor pierde aceste fonduri in anul viitor.

 Probabil ca ar fi nevoie de un roman si de o armata de oameni doar pentru a identifica si descrie toata paleta de crize recurente care afecteaza societatea romaneasca.

 In general, crizele recurente pot fi rezolvate daca factorii de raspundere fac ceea ce ar trebui sa faca si  ceea ce sunt platiti sa faca. Atat in mediu public, cat si in mediu privat. In organizatiile bine conduse aceste crize recurente s-au transformat in „rutine monotone”.

 In loc de concluzie, o intrebare si un posibil raspuns.

INTREBARE: Cat de bine pot actiona acesti factori de raspundere in cazul actualei crize economice despre care nu stiu mare lucru si nu au capacitatea sa o inteleaga multi dintre ei, daca nu reusesc sa rezolve aceste crize periodice, de care se tot lovesc?

RASPUNS: Poate nu vor sa dispara aceste crize recurente si atunci sunt platiti degeaba.

Bookmark It