Acest material vine ca o continuare a articolului din urma cu 4 saptamani pe care il gasiti aici.

Obiectul contractului reprezinta ceea ce partile conventiei sau numai una dintre ele, in cazul contractelor unilaterale, se obliga sa execute, respectiv drepturile si obligatiile corelative ale acestora. Fiind una dintre conditiile necesare de valabilitate a conventiilor, constand intr-o actiune, o inactiune, raportandu-se la un bun sau la un lucru, obiectul trebuie la randul sau sa indeplineasca anumite cerinte pentru a da nastere la efecte juridice.

In primul rand, obiectul trebuie sa existe. Daca obiectul contractului poarta asupra unui bun, acesta este necesar a fi in fiinta la momentul incheierii actului juridic sau chiar si in viitor, cu conditia sa fie determinat sau macar sa poata fi determinabil. Prin exceptie, succesiunile viitoare (nedeschise inca, autorul fiind inca in viata) nu pot forma in mod valid obiect al conventiilor, chiar daca ne-am gasi in prezenta exprimarii consimtamantului expres al viitorului defunct.

De asemenea, obiectul trebuie sa se gaseasca in circuitul civil, cu alte cuvinte sa nu fie declarat prin lege inalienabil, e.g. bunurile proprietate publica, sau sa nu fie prohibite prin lege (ex. produse stupefiante). Limitarea dreptului de dispozitie nu poate insa sa contravina dreptului de proprietate, a carui atribut esential ramane posibilitatea de instrainare libera si neingradita prin dispozitii particulare.

Obiectul contractului trebuie sa fie in concordanta cu legea si cu principiile etice, in caz contrar actul putand fi declarat nul pentru obiect ilicit sau imoral, cum este de pilda traficul ilicit cu arme ori traficul cu carne vie.

In fine, obiectul trebuie sa fie posibil, fiind nul un contract al carui obiect este absolut imposibil, in orice imprejurari si pentru orice persoana, tinzand astfel sa instituie obligatii in mod obiectiv imposibil de executat in sarcina debitorului. Imposibilitatea nu se raporteaza asadar la un caz concret, ci in mod general valabil, executarea fiind imposibila din punct de vedere material ori juridic (ex. a face din noapte zi, la propriu).

Exista contracte unilaterale al caror specific il reprezinta faptul ca dau nastere la obligatii doar in sarcina unei parti, chiar daca la incheierea acestora participa doua parti contractante ; de pilda, contractul de mandat gratuit, in virtutea caruia mandatarul executa mandatul in numele si pe seama mandantului, ducand la indeplinire o sarcina fara a fi retribuit, precum si alte contracte, ca depozitul, imprumutul, donatia.

Cauza sau altfel spus scopul, obiectivul urmarit de parti la incheierea unui contract inseamna o conditie in plus de validitate a conventiilor. Legea romana defineste succint conventiile fara cauza valabila, asadar lipsite de efect juridic : obligatia fara cauza, cu cauza falsa sau ilicita. O donatie deghizata intr-un contract de vanzare-cumparare, un contract de vanzare-cumparare avand ca scop sustragerea bunurilor urmaribile de la executare ori asa-numita clauza leonina, aplicabila in materia societatilor comerciale, prin care se instituie in favoarea unei parti numai drepturi, iar in sarcina celeilalte doar obligatii, fara participare la beneficii, iata cateva situatii de aplicare a nulitatii conventiilor fara cauza valabila.

In contractele sinalagmatice, al caror specific il reprezinta prestatiile reciproce ale partilor, cauza este determinata de prefigurarea contraprestatiei, asadar ma oblig in vederea indeplinirii obligatiei celuilalt ; in contractele unilaterale in schimb, cauza este consecinta manifestarii de vointa a unei singure parti, intentia de a efectua o liberalitate, de pilda, in cazul donatiei.

Legea civila acorda conventiilor o prezumtie de existenta si de valabilitate a cauzei, chiar daca aceasta nu este in mod expres mentionata, ramanand in sarcina celui interesat sa faca dovada in sens contrar si sa rastoarne pe aceasta cale prezumtia legala.

Despre alte aspecte legale relative la forma contractelor, vom reveni.

Bookmark It